Istoric

 Din vremuri stravechi, omul a descoperit mierea si produsele stupului de albine nu numai ca aliment, ci si ca medicament. Apicultura era practicata inca din secolul al VII-lea i.Hr.,existand o serie de marturii in acest sens. Tablitele mesopotamiene, ca si papirusurile egiptene, mentioneaza, printre altele, faptul ca mierea si ceara de albine erau folosite ca medicament. La originea sa, mierea era rara, fiind rezervata doar in serviciul religios, pentru a-i venera pe zei sau pentru a hrani animalele sacre. Scrierile din antichitatea greco-romana abunda in mentionari despre mierea de albine si utilizarea ei medicala, fiind creata o adevarata mitologie in jurul acesteia subliniindu-se si numeroasele sale proprietati medicinale: antiseptic, tonifiant, sedativ, febrifug, aperitiv si digestiv.Taramul fagaduintei din Biblie este mentionat de douazeci si una de ori ca fiind o tara unde curge lapte si miere. Faptul ca albinele lasa mierea sa curga din faguri se intampla ocazional, in timpul unei mari abundente de nectar, dupa cum poate confirma orice apicultor. Intr-adevar, calatorii din vremuri mai recente din Israel au relatat ca au vazut faguri enormi atarnati in copaci, cu mierea scurgandu-se efectiv din ei. Strabunii nostri foloseau mierea ca remediu in toate cazurile, de la artrita si astm pana la arsuri, constipatie si mahmureli, de la guturai la hemoroizi, de la migrene, pecingine si varice ulcerate pana la rani suferite in lupte. Magia mierii este atat de mare incat putea preveni infectiile si accelera vindecarea.